GTA V

55 views
0

Grand Theft Auto V (prescurtat GTA V sau GTA 5) este un joc video de acțiune-aventură de tipul open world dezvoltat de Rockstar North și publicat de Rockstar Games. Este al cincilea titlu principal din seria Grand Theft Auto și al cincisprezecelea din serie per total, precum și al primul (și singurul) din era 5 a acesteia. Jocul a fost lansat pentru Xbox 360 și PlayStation 3 pe 17 septembrie 2013, iar mai târziu și pentru Xbox One și PlayStation 4 pe 18 noiembrie 2014, Microsoft Windows pe 14 aprilie 2015, și programat sa fie lansat pentru PlayStation 5 și Xbox Series X și Series S in martie 2022.

Acțiunea se desfășoară în statul fictiv San Andreas (inspirat de California), care cuprinde orașul Los Santos, inspirat de Los Angeles. Povestea jocului urmărește trei protagoniști: Franklin Clinton, un tânăr afro-american care face parte dintr-o bandă stradală și își dorește mai mult de la viața sa; Michael De Santa, un fost spărgător de bănci care este nemulțumit de pensionarea sa și își dorește să retrăiască zilele sale de glorie; și Trevor Philips, un dealer de droguri și traficant de arme cu probleme de control al furiei. Când poveștile lor se intersectează, cei trei încearcă să comită jafuri pentru a se îmbogăți, dar sunt amenințați de o agenție guvernamentală coruptă și diferiți criminali puternici. Pe lângă modul single-player, Grand Theft Auto V include un mod multiplayer online intitulat Grand Theft Auto Online, ce permite la până 30 de jucători să exploreze lumea jocului și să completeze mai multe misiuni cooperative sau competitive.

Dezvoltarea jocului a început la scurt timp după lansarea lui Grand Theft Auto IV și a fost realizată de mai multe studiouri ale Rockstar Games din întreaga lume, jocul incorporând mai multe aspecte din alte titluri de la Rockstar anterioare, precum Red Dead Redemption și Max Payne 3. Mare parte din dezvoltare a constant în crearea lumii jocului, numeroși membri ai echipei organizând excursii până în Los Angeles pentru a se inspira de acesta și a crea un oraș cât mai realistic cu putință. Coloana sonoră a jocului este formată din mai multe melodii originale create de diferite echipe de producători pe parcursul anilor.

Extrem de comercializat și anticipat pe înainte de lansare, Grand Theft Auto V a depășit numeroase recorduri de vânzări din industrie și a devenit cel mai rapid produs de divertisment din istorie, câștigând 800 de milioane de dolari în prima zi de la lansare și 1 miliard de dolari în primele sale trei zile. Jocul a fost, de asemenea, foarte apreciat și a avut parte numai de recenzii pozitive, laudele fiind orientate în special spre designul de protagoniști multipli, a lumii și a prezentării generale a jocului. Cu toate acestea, jocul a stârnit și numeroase controverse legate de nivelul său ridicat de violență și prezentarea femeilor. Considerat unul dintre cele mai semnificative titluri de jocuri de consolă pentru a șaptea și a opta generație și printre cele mai bune jocuri video create vreodată, GTA V a câștigat numeroase premii, inclusiv mai multe premii de Jocul Anului de la câteva publicații de jocuri. Jocul este al doilea cel mai vândut din toate timpurile, cu peste 145 milioane de exemplare livrate, și cel mai de succes produs de divertisment din toate timpurile, cu aproximativ 6 miliarde de dolari în venituri la nivel mondial.

Info servere închise

GTA Online sa închis pe 16.12.2021 pe PS3 si Xbox 360.

Your email address will not be published. Required fields are marked *